Cel mai mare producător de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a semnat joi 2 documente cu autoritățile bulgare prin care îi este prelungită cu 23 de luni licența de explorare și prin care preia participația de 57,14% deținută de gigantul francez Total în proiectul Han Asparuh.
Proiectul Neptun Deep progresează conform planului, începerea forajelor fiind estimată pentru 2025, iar startul producției – pentru 2027, cu încadrare în bugetul total de până la 4 miliarde euro, anunță OMV Petrom.
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze autohtone și din regiune, OMV Petrom, nu exclude viitoare investiții în proiecte de exploatare a combustibililor fosili, pe lângă cea din proiectul Neptun Deep, în pofida reorientării către energie regenerabilă și afaceri chimice. Acestea însă trebuie să îndeplinească cerințele stricte ale companiei privind timpul de rambursare și rentabilitatea.
Guvernul bulgar a aprobat preluarea de OMV Petrom a pachetului de 57,14% deținut de gigantul francez TotalEnergies în zăcământul de petrol și gaze Han Asparuh din Marea Neagră și a prelungit autorizația de explorare pentru proiect.
Chiar dacă nu a identificat încă parteneri în cele 2 concesiuni pe care le deține în Marea Neagră, pe lângă cea din România, Neptun Deep, unde este asociată cu Romgaz, cea mai importantă companie de petrol și gaze autohtonă, OMV Petrom a decis să aplice strategii diferite: se retrage din Georgia, însă va rămâne cel puțin într-o primă etapă, concesionar unic, precum și operator al perimetrului offshore de hidrocarburi Han Asparuh din Bulgaria.
Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România și din regiune, OMV Petrom, a decis să se retragă din Georgia, unde avea activități de explorare, în pofida faptului că în urmă cu mai puțin de 2 ani oficialii georgieni anunțau că producția offshore a companiei române va începe până în 2025, înainte chiar de cea din Neptun Deep. Motivul: nu a găsit niciun partener pentru a împărți costurile și riscurile în acest proiect.
Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România și din regiune, OMV Petrom va începe producția de gaze în largul coastei Georgiei cu o sondă de testare până în 2025, a anunțat șeful Agenției georgiene de Stat pentru Petrol și Gaze, Giorgi Tatishvili. În România, OMV Petrom estimează că va adopta decizia finală de investiție în Neptun Deep, proiect în care va fi parteneră cu Romgaz, în prima jumătate a anului viitor, producția urmând a debuta în 2026-2027.
OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, va lansa în 2022 o largă campanie seismică în platoul continental și în zona economică offshore ale Georgiei, campanie estimată la o valoare de 30 milioane de dolari.
Perimetrul de explorare II offshore din Georgia, pentru explorarea căreia compania românească OMV Petrom a fost declarată câștigătoare a unei licitații internaționale, va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producției va fi finalizată cu succes